"Shine and Lead: Cum să îți crești inteligența culturală, fără a-ți pierde identitatea" este un eveniment însoțit de un brunch lejer, dedicat femeilor ambițioase care doresc să își dezvolte competențele interculturale și să se integreze cu succes în mediul elvețian, fără a renunța la cine sunt cu adevărat.
În cadrul acest eveniment, vei învăța cum să navighezi diferențele culturale din Elveția, atât în viața de zi cu zi, cât și de la serviciu, să comunici eficient și să îți păstrezi autenticitatea, conducând cu încredere dincolo de orice granițe.
Evenimentul se va bucura de prezența unei femei cu totul inspiraționale - Ina Condrea. Ina este antreprenoare, deținând școala de limbi străine Mnemosyna din Zürich și a cucerit două vârfuri montane de peste 8000 de metri, dintre care unul chiar anul acesta. Ina este vorbitoare nativă de germană și s-a mutat în Elveția pentru a își continua studiile universitare. Ina ți-a pregătit multe povești cu care știm că vei rezona și tu.
Te așteptăm alături de noi sâmbătă 2.11.24 de la orele 9:30. E timpul să strălucești și să îți dai voie să ai succesul pe care îl meriți fără a îți minimiza autenticitatea dată de bagajul tău cultural românesc.